A fost odata ca niciodata o fetita. Si acea fetita avea sa plece la drum pentru a descoperi lumea. Dornice sa o pregateasca de calatorie, rudele ei s-au grabit sa o ajute, aducandu-i fiecare cate ceva in dar. Se stransera cu totii: mama, tata, bunicii, unchi, matusi si veri , ba chiar rude mai indepartate. Fiecare dupa posibilitati, ii adusera unul sau mai multe daruri, mai mari sau mai mici. Fata le primi cu bucurie pe toate, gandind ca ii vor aminti de cei dragi si candva se vor dovedi folositoare.
Pleca la drum. Primii pasi au fost sovaitori, dar pe masura ce inainta, devenea tot mai sigura pe ea. Merse asa un timp, cu pas sprinten si hotarat, bucuroasa de tot ce vedea si descoperea.
Dar intr-o zi, se impiedica de un bolovan ce ii statea in cale si cazu. Surprinsa de acest obstacol neasteptat si buimacita de lovitura, se ridica cu greu incercand sa mearga mai departe. Insa pe langa durerea loviturii, simti cum o cuprinde brusc oboseala iar bagajul care o insotise inca de la inceput, i se paru deodata foarte greu. Fiecare pas inainte, devenise un chin si oricat de tare isi dorea sa continue, fu nevoita sa se opreasca.
Se trase pe un petec de iarba verde, la marginea drumului asteptand sa treaca durerea si sa prinda puteri. Si cum statea ea asa, ii trecu prin minte ca ar fi bine sa verifice bagajul, sa vada ce atarna asa de greu, poate sa renunte la cate ceva, pentru a putea merge mai departe cu mai mare usurinta.
Cat a stat acolo fata, eu nu stiu. Poate o zi, sau mai multe, atata cat i-a fost necesar. In acest timp ea a cercetat pe rand darurile primite.
Unele erau mai frumoase: blandetea, umorul, frumusetea, amabilitatea, iubirea. Altele erau utile: inteligenta, ambitia, harnicia, hotararea, priceperea, curajul – ii prindeau bine, le puse inapoi in bagaj. Unele ii aminteau de persoane dragi sau de momente frumoase din viata ei– vocea blanda a mamei, mangaierile bunicilor, incurajarile tatalui, admiratia rudelor – decise sa le pastreze si pe acestea, pentru ca o faceau sa se simta bine. Dar gasi si amintiri urate care si acum ii provocau suferinta: o cearta, o nedreptate care i se facuse, pierderea cuiva drag, o boala care ii adusese multa suferinta…– pe acestea, decise ca nu are rost sa le mai ia cu ea, suferise destul de pe urma lor – le puse deoparte pe iarba.
Mai erau si alte daruri urate: obsesiile, fricile, ideile preconcepute, orgoliul, indaratnicia, dependenta, resentimentele…
Aceste daruri nu se dovedisera a fi de vreun folos, ba chiar dimpotriva si mai erau si greu de dus. Hotari sa renunte la ele: “poate este cineva care are nevoie de ele, mie imi va fi mai usor fara”. Zicand acestea, le punea deoparte pe iarba, unul cate unul, onarand in gand persoana care i-l daruise.
Tot asa, pana ce in bagaj au ramas numai darurile de care stia sigur ca are nevoie pentru ca isi dovedisera valoarea, toate darurile pretioase.
Se ridica multumita de ordinea facuta. Durerea trecuse, se simtea odihnita si pregatita sa continue calatoria.In urma ei, ramaneau darurile nefolositoare. Nu erau multe, desi atarnasera greu. Acum bagajul era usor, asa ca putea pasi din nou sprintena si increzatoare.
Pornind la drum, arunca o ultima privire bolovanului care ii produsese caderea. Fata ei se lumina de un zambet intelept si pleca capul in semn de multumire.
Datorita acelei caderi si acelei dureri, fusese nevoita sa faca curat in bagaj, altfel cine stie cat ar fi carat dupa ea toate acele daruri nefolositoare!
