Cauzele pentru care, ne îngrăşăm, sunt câteodată, de natură psihică.
Între corpul fizic şi psihic, există o permanentă comunicare în ambele sensuri, cu scopul de a asigura echilibrul întregului numit om. Efectele în plan fizic – corporal ale unor cauze psihice, se numesc somatizări. O somatizare, reprezintă modul în care corpul „dă glas” unor emoţii reprimate şi neexprimate.
O nevoie pentru care nu găsim soluţii adecvate la nivel psihic, este echilibrată în plan corporal, prin declanşarea unui mecanism care angrenează organul sau organele cu funcţie adecvată acestei nevoi.
Spre exemplu, ţesutul adipos îndeplineşte următoarele funcţii: de izolare prin reducerea pierderii de căldură la nivelul pielii, de susţinere şi protecţie a diferitelor organe, de înmagazinare a grăsimilor cu scopul creării unei rezerve de energie.
Atunci când ne confruntăm cu una dintre următoarele situaţii, pentru care nu găsim sau nu avem acces la soluţiile adecvate – graniţele noastre sunt dramatic încălcate de cei din jur; suntem agresaţi, răniţi, sau ne simţim ameninţaţi; suntem singuri şi neiubiţi; ne simţim slabi, expuşi, nesiguri; ne temem de sărăcie, de foamete sau de alte catastrofe – apare o stare proastă, semn că suntem în dezechilibru.
Pentru a restabili echilibrul, psihicul comandă intrarea în acţiune a organului competent: ţesutul adipos, care va compensa “lipsurile” răspunzând “metaforic” nevoilor noastre, prin creştere în volum – mai multă grăsime – mai multă izolare, protecţie, căldură, siguranţă şi energie.
Aceasta nu înseamnă că, ne vom îngrăsa ori de căte ori ne simţim singuri sau obosiţi. Este vorba doar de acele emoţii neexprimate, care prin intensitate sau prin trăiri repetate, ne provoacă o stare de dezechilibru, resimţită ca un incomfort prelungit şi/sau pronunţat.
Uneori, legătura cu evenimentul declanşator este evidentă, acesta fiind prezent în viaţa noastră de zi cu zi.
Acum câtva timp, am vizitat un centru de reabilitare pentru persoane cu handicap psihic. Angajaţii centrului, erau aproape toţi, supraponderali. Ceea ce este diferit, ce nu ne putem explica, ne sperie. Frica îngraşă, deoarece corpul exprimă astfel dorinţa individului de a fi puternic, de a se putea apăra.
În alte situaţii evenimentele declanşatoare trebuie căutate în trecutul îndepărtat.
Am cunoscut un bărbat care în copilărie şi adolescenţă fusese victima abuzurilor fizice repetate. Este supraponderal. Cum de reuşeşte să fie aşa şi acum când ameninţarea a dispărut? Una dintre credinţele sale, este aceea că un bărbat adevărat trebuie să fie “blindat” – adică puternic. Prin acestă credinţă ,el îşi întreţine mecanismul de protecţie adoptat cu mulţi ani în urmă. Bineînţeles că nu face acest lucru în mod conştient. Este de fapt un răspuns adaptativ învăţat, care prin repetare, a devenit un automatism.
În mod similar, o altă persoană, agresată în copilărie de colegii de şcoală şi care nu a găsit la momentul acela protecţia de care avea nevoie, a dezvoltat un mecanism de apărare care se manifestă prin mâncat compulsiv şi se declaşează şi azi, în timpul orelor de servici, acolo unde este în prezenţa „colegilor”.
Ruşinea este un motiv la fel de bun ca şi frica, pentru a ne îngrăşa. Multe dintre victimele violurilor, se autoculpabilizează şi se simt ruşinate datorită traumei suferite – ele se îngraşă din dorinţa inconştientă de a acoperi ruşinea, de a se ascunde, sau de a pune distanţă între ele şi ceilalţi – pentru a nu mai fi rănite.
O stimă de sine scăzută, duce la îngrăşare. O doamnă care fusese supraponderală mai mult de 10 ani, a reuşit să slăbească, după ce a înlocuit vechiul job cu un altul. În cazul ei, relaţia tensionată cu foştii şefi, faţă de care se simţise insignifiantă, dusese la declanşarea mecanismului de îngrăşare – corpul ei a expimat ceea ce ea nu putea spune: „nu poţi trece peste mine, trebuie să mă vezi şi să ţii cont!”.
Lipsa iubirii îngraşă. Am cunoscut o mamă, care simţindu-se vinovată pentru faptul că nu petrecea destul timp împreună cu copilul ei, obişnuia să-i cumpere multe dulciuri. Acel copil, este acum un adult supraponderal. De ce? Pentru că încă din fragedă pruncie, a asociat nevoia de tandreţe, de iubire, de mângâiere, cu bomboanele şi ciocolata. Limba română exprimă foarte plastic aceasta prin “a duce cu zăhărelul”. Uneori ca adulţi, ne ducem singuri cu zăhărelul înlocuind prin dulciuri, lipsa de dulceaţă din viaţa noastră.
Câteodată, motivele pentru care ne îngrăşăm sunt adânc ascunse în inconştientul nostru. Este vorba de ceea ce psihanaliştii numesc conflicte – dorinţe care vin în contradicţie cu valorile morale ale societăţii. Un astfel de caz, este menţionat de psihiatrul american Irwin Yalom. Una dintre pacientele sale, o supraponderală aflată de mult timp în psihoterapie, făcea crize de bulimie în care devora tot ce îi pica în mână, mâncând până ce i se făcea rău. Printr-o conjunctură norocoasă, psihologul asitatând la una dintre crize, şi-a dat seama că bulimia exprimă dorinţa de a fi gravidă (de a avea burta mare). Această dorinţă neexprimată, explorată ulterior în terapie, a dus la descoperirea conflictului incoştient (femeia dorea să aibă un copil cu tatăl ei) şi la vindecarea pacientei.
Diversitatea motivelor, care pot duce la acumularea kilogramelor este foarte mare. Din cauza acestei diversităţi, ne este greu să găsim singuri, cheia de decriptare a mesajului, pe care corpul nostru ni-l transmite.
Un regim adecvat şi urmat corect va da rezultate, însă, după cum mulţi dintre dumneavoastră aţi experimentat deja, în scurt timp, kilogramele revin. Aceasta se întâmplă deoarece sursa dezechilibrului iniţial persistă.
Consilierea psihologică vă poate ajuta să vă descoperiţi motivaţia, să vă cultivaţi şi întăriţi voinţa necesară pentru urmarea dietei şi mai mult decât atât, să descoperiţi cauzele psihologice ale excesului de greutate şi să le eliminaţi definitiv.
