clopotul atacului de panica

PENTRU CE BAT CLOPOTELE? ATACUL DE PANICĂ – FRICA DE A PIERDE IUBIREA

clopotul atacului de panica

            Atacul de panică este o stare de frică intensă sau anxietate, apărută brusc, în absenţa unei ameninţări reale, care determină accelerarea ritmului cardiac, respiraţii rapide şi scurte, sentimentul de pierdere a controlului sau de moarte iminentă.

            Din punct de vedere psihosomatic, atacul de panică exprimă dezechilibrul şi vulnerabilitatea interioară, centrarea pe aşteptările celorlalţi mai mult decât pe propriile nevoi, lipsa reperelor şi pericolul pierderii controlului.

            În confruntarea cu atacul de panică este importantă conştientizarea fricilor care ne controlează viaţa. Cele şase frici fundamentale sunt: frica de moarte, frica de boli, frica de sărăcie, frica de a pierde iubirea unei fiinţe dargi, frica de bătrâneţe, frica de critică.

Fiecare atac de panică are o cauză, o situaţie favorizantă şi unul sau mai multe elemente declanşatoare care amintesc de cauza reală şi readuc în actualitate emoţiile şi senzaţiile fizice trăite cândva.

            În spatele fiecărui atac de panică este o poveste care îşi doreşte să fie spusă.

Atacul de panică este ca o bătaie de clopot, un clopot imens, care atrage atenţia asupra necesităţii dezvăluirii poveştii.

            Scopul psihoterapiei este de a ameliora simptomele şi nu în ultimă instanţă, de a scoate la iveală „povestea”. Atunci când se ajunge la dezvăluirea poveştii, depistarea cauzelor şi integrarea lor în conştiinţa persoanei afectate, vindecarea poate fi totală.

            Pornind pe firul poveştilor de viaţă, cu înţelegere şi compasiune şi cu atenţia mereu la pândă, psihoterapeutul poate depista evenimentele traumatice de la care a pornit totul.

            Istodor este un bărbat de vărstă medie cu aspect îngrijit. Lucrează într-un mediu plăcut şi stimulant şi duce o viaţă socială bogată. Locuieşte singur. Este în bune relaţii cu părinţii, în special cu mama care este prietena lui cea mai bună.

Iată ce relatează el:

            Am avut primul atac de panică acum mai bine de zece ani. Eram într-o excursie în circuit cu un grup de prieteni cu maşinile personale. Ne opream din loc în loc o zi-două, vizitam, plecam mai departe. Într-o zi am dus maşina la spălătorie.Ca deobicei, am rămas în maşină în timpul programului automat de spălare. Îmi plăcea să privesc apa care se scurgea pe geamuri şi periile rotative. Doar că de data asta, brusc, mi s-a făcut rău, simţeam că mă sufoc, că trebuie să ies! Am început să ţip şi am ţâşnit pur şi simplu afară din maşină. După ce m-am calmat, am pus totul pe seama oboselii din timpul călătoriei.

A doua zi, senzaţia de frică şi de sufocare a reapărut, în timp ce urcam nişte scări înguste şi apoi în timpul nopţii. De adata aceasta totul a părut mult mai intens decât prima oară, practic m-a propulsat din somn direct în mijlocul camerei. Mă sufocam, simţem nevoia să fug, să scap.

Am decis să mă întorc acasă.

            În urma investigaţiilor, diagnosticul a fost de anxietate cu atac de panică. De atunci încolo fac tratament. În prezent atacurile sunt mai rare, intensitatea lor a mai scăzut, poate pentru că m-am obişnuit cu ele. Îmi doresc o viaţă normală, fără medicamente şi fără atacuri.

            Vorbim despre viaţa de zi cu zi, satisfacţii şi insatisfacţii, despre relaţii trecute şi prezente, în încercarea de a creea un tablou cât mai exact.

Istodor declară:

            – Eu ştiu care este problema mea: mama. O iubesc şi nu m-aş putea descurca fără ea (Istodor a plecat de acasă la 18 ani şi de atunci se întreţine singur!) – dar, de multe ori, depăşeşte limita. Mă critică într-una, mă jigneşte, nu mă respectă iar când ripostez, mă ameninţă că va renunţa la mine pentru totdeauna! De pildă, vine la mine acasă în lipsa mea, uneori îşi invită şi prieteni, fumează cu toate că eu nu sunt fumătoar şi am rugat-o să nu mai facă asta sau intră încălţată deşi ştie cât îmi displace acest lucru. Dacă mă plâng, mă ameninţă că nu mai vine niciodată la mine!

Prietenii mei sunt şi prietenii ei şi mă bucură asta, însă nu îmi place atunci când eu mă despart de cineva iar ea continuă ani de zile să se vadă cu acea persoană şi îmi tot repetă ce fraier am fost, că m-am despărţit. De fapt ea mereu mă critică, întotdeuna a fost aşa.

            Reluând „filmul” amintirilor din ziua primului atac, aflu că în acea zi, Istodor a petrecut ore în şir la telefon, descriindu-i mamei un anumit obiect pe care avea sarcina să îl achiziţioneze pentru ea. La momentul respectiv nu exista posibilitatea de a trimite fotografii prin telefon. Acel obiect nu putea fi achiziţionat din altă parte. Mama nu precizase cum să fie obiectul, dar ameninţase „vezi să nu iei vreo prostie, cum faci tu deobicei, că îl arunc de nu se vede”. Pentru a face achiziţia potrivită, Istodor s-a străduit să îi descrie în detaliu mai multe sortimente, pierzând ore cu căutatul în pofida iritării crescute a prietenilor lui. Nimic nu părea să corespundă. Ar fi renunţat, dar mama avertiza „să nu vi cu mâna în gură, să nu cumva să nu îmi aduci ce te-am rugat!”. Cu cât timpul trecea, cu atât mai tare creştea tensiunea deoarece a doua zi plecau din acel loc. Timp de mai multe ore Istodor a trăit o stare de tensiune intensă şi frustrare, simţindu-se prins într-o situaţie fără ieşire!

După – amiaza târziu, a dus maşina la spălat şi a avut atacul.

            Când oare se mai găsise el într-o situaţie asemănătoare, care în plus să fi fost teribil de ameninţătoare, aşa încât să fi constituit un pericol real? – nu îşi aminteşte. O situaţie în care să fi simţit că se sufocă, o situaţie aparent fără ieşire şi pe care nu o putea controla.? – nimic de acest gen nu îi vine în minte. Ceva legat de o maşină, de apă? – nu, nimic.

            Apoi Istodor povesteşte un vis repetitiv în care îşi vede casa înconjurată de apă. O apă ameninţătoare care împresoară casa şi urcă pe ziduri.

Apa simbolizează viaţa, lichidul amniotic, mama! Visul vorbeşte despre o situaţie fără ieşire – legată de mamă. Şi având în vedere faptul că este un vis repetitiv, conflictul este actual!

Istodor are dreptate, problema lui este mama aşa cum intuieşte.

            Naşterea reprezintă un prim conflict între mamă şi făt, amândoi fiind angajaţi într-o luptă pentru viaţă dar în care îşi pricinuiesc durere reciproc. Copilul se dezvoltă în uterul mamei, un mediu cald, hrănitor, securizant care îl conţine. Cu începerea primelor contracţii se vede înghiontit şi nevoit să se îndrepte pentru a scăpa, spre canalul naşterii, însă acela este strâmt, se simte sufocat, înspăimântat, în pericol de moarte. În final este aruncat într-un mediu străin, resimţit ca ostil. Aerul îi patrunde violent în plămâni, lumina îi răneşte ochii, aude zgomote necunoscute şi stridente, este atins şi manevrat, se simte ameninţat şi protestează ţipând. Aceasta ni se întâmplă tuturor. Unele naşteri sunt însă mai dificile, durează mai mult, apar complicaţii şi se transformă în evenimente cu adevărat traumatice atât pentru mamă cât şi pentru noul născut.

            Îl întreb pe Istodor dacă ştie ceva despre împrejurările naşterii lui şi îmi confirmă faptul că a fost o naştere grea care a durat multe ore, şi în care a fost în pericol real de a se sufoca deoarece a avut trei circulare de cordon.

Am putea considera acest prim traumatism ca fiind cauza atacurilor de panică? Ridicol, ar spune mulţi dintre voi. Şi eu am fost născut cu greu dar nu fac atac de panică! Corect, însă în povestea lui Istodor există elemente facilitatoare care au readus la suprafaţă acel traumatism perinatal. Între el şi mama lui se duce o luptă surdă, amintind de situaţia traumatizantă şi fără ieşire din momentul naşterii.

Nu e deloc întâmplător faptul că primul atac de panică s-a produs în maşină în timp ce privea apa scurgându-se pe geamuri. Ce imagine simbolică a uterului şi a lichidului amniotic!

            Istodor este dependent de mama lui – când stătea în maşină în timpul programului de spălare,el retrăia sentimentul de siguranţă din pântecul matern.

În ziua primului atac, mama lui îl agresase, iar el nu se putuse apăra, nu putuse riposta, de frică să nu piardă dragostea ei. Situaţia fără ieşire – leitmotivul vieţii lui – a fost tensionată şi amplificată de factorul timp devenind dramatică – la fel ca în cazul unei naşteri când durata mare pune în pericol viaţa fătului şi a mamei.

Concluzie:

            Cauza prezumptivă a atacului de panică : naşterea traumatică.

            Împrejurări favorizante: situaţia fără ieşire – între a lua un cadou nepotrivit sau a nu lua nimic, indiferent ce ar fi făcut risca să îşi supere mama ceea ce pentru ea echivalează cu pierderea dragostei, lucru de neconceput.

            Factori declanşatori: interiorul unei maşini (ca simbol al uterului matern), apa care se scurge pe geamuri (ca simbol al lichidului amniotic), funcţionarea periilor (ieşirea imposibilă); semnificaţie: un mediu cândva prietenos devine brusc agresiv şi ameninţător.

            Conflictul inconştient: lupta între dependenţa de mamă şi dorinţa de eliberare.

            Atacul de panică vorbeşte despre nevoia lui Istodor de a rezolva acest conflict între necesitatea desprinderii de mamă şi stabilirii unor graniţe sănătoase şi frica de a nu pierde dragostea ei.

            Deşi Istodor era cumva conştient de “problemele” lui, evitase ani de-a rândul să caute o rezolvare sau măcar să se confrunte cu realitatea şi bineînţeles nu putea face nicio legătură între nemulţumirile legate de mamă şi atacurile de panică. Dezvăluirea “poveştii” din spatele atacului de panică, l-au pus faţă în faţă cu necesitatea căutării unor soluţii adecvate care să ducă spre rezolvarea conflictului, vindecarea relaţiei cu mama şi propria vindecare.